Tradiții, simboluri și superstiții la construcția vechilor case țărănești

Lemnul era un material de construcție important în trecut. Mulți cred că locuințele din lemn sunt specifice zonelor de munte, dar lemn există și în locuințele de la șes, chiar dacă nu este la fel de vizibil. La munte, fiind păduri pe suprafețe întinse, lemnul nu reprezenta o problemă și casele erau făcute din bușteni întregi sau din grinzi pătrate. În zonele de câmpie, cu mai puține păduri, lemnul era folosit la structura de rezistență a casei și apoi acoperit cu tencuială de lut. Arborii fiind mai rari, lemnul era un material scump și cine îi avea în curte, avea bogăție. Vă amintiți salcâmul lui Moromete?

Era apreciată fiecare bucată de lemn ce provenea de la arbore și nimic nu se risipea. Crengile erau folosite pentru a face pereții. Așezate pe orizontală, între stâlpii de rezistență, formau o împletitură care se rigidiza cu lut (care era și un foarte bun izolator). Pereții se tencuiau tot cu lut și se vopseau cu var în care se adăuga o picătură de colorant albastru – sineală – pentru a avea un alb strălucitor. Rămâneau, însă, la vedere stâlpii prispelor, pazia de la streașină, ușile, ferestrele care se împodobeau cu sculpturi și decupaje ce păreau adevărate broderii. Pe lângă rolul estetic, elementele incluse în decorare aveau și rolul de a proteja casa.

Simboluri sculptate în lemn se întâlnesc și pe alte construcții tradiționale din țară. Descoperim arta meșterilor populari pe vechile biserici și mânăstiri din lemn, pe casele și porțile maramureșene, la stâlpii și cerdacurile caselor din Bărăgan, Oltenia sau Dobrogea, la gospodăriile sașilor și secuilor din Ardeal sau la cele din Bucovina, pe troițele din sate sau pe băncile de la porți. Simbolurile sculptate vin din trecutul îndepărtat, majoritatea lor, din perioada precreștină și erau făcute cu scopul de a proteja și purifica casa, satul și membrii comunității.

Simboluri și superstiții de care se ținea cont la construirea caselor din lemn

Credințele și superstițiile populare își făceau apariția încă înainte de începerea construcției, oamenii fiind foarte atenți la perioada de tăiere și locul de unde provenea copacul. Arborele nu era tăiat niciodată din adâncul pădurii, din zonele întunecate „unde se ascundeau spiritele rele”. Era tăiat pe lună plină și adus acasă doar în zilele lucrătoare din săptămână în care nu se mânca post (marți, joi sau sâmbătă). Doar așa casa era protejată și muncitorii aveau spor. Arborii doborâți, ce urmau a fi folosiți la construcția casei, erau împodobiți înainte pentru a aduce noroc și belșug. Când scheletul casei era ridicat, se punea în zona cea mai înaltă a acoperișului un brad tânăr îmbodobit. El avea rolul de a-i proteja de foc și trăznet, atât pe cei care lucrau, cât și noua construcție. Este o tradiție păstrată și acum în satele din Bărăgan și în Moldova.

Din primii arbori care se tăiau erau lăsate în pădure patru bucăți pentru foc, apă, trăznet și Dumnezeu. Astfel sperau să îmbuneze spiritele și casa construită din acei copaci să fie apărată de relele pomenite și de altele la care nu se gândeau ( lemnul pentru Dumnezeu). Dacă vreun arbore era atins de trăznet nu era folosit sub nicio formă la construcția caselor.

Dar credințele populare sunt diverse și nu se opresc doar la obiceiuri legate de construcție. Multe dintre ele erau legate de felul cum se lucra sau de întâmplări din timpul construcției. Erau și superstitii legate de viața în sine. De exemplu, în Muntenia se credea că dacă o femeie gravidă va aduna în poală rumegușul rezultat de la gealăul (rindea de dimensiuni foarte mari) cu care se geluiau scândurile, va naște un copil cu părul creț.

Cele mai întâlnite simboluri ale arhitecturii populare

Încă din timpul construcției erau încrustate în lemn diverse simboluri ce aveau rolul de a proteja muncitorii, casa și pe viitorii locuitori. Sursele de inspirație erau natura înconjurătoare, activitățile zilnice și astrele boltei cerești. Fiecărui element i se atribuia un rol de protecție și era sculptat cu credința că vor fi mai apărați de relele lumii. Iată câteva dintre aceste simboluri și semnificația lor:

• funia răsucită – simbolizează infinitul, legătura dintre cer și pământ, viața cu binele și răul ce merg împreună
• soarele – reprezintă viața și are mai multe reprezentări: cerc, stea, un chip rotund
• colacul – aduce belșug în casă
• arborele vieții – viața fără sfârșit, viața fără de moarte, dar și verticalitatea
•  bradul – viața, verticalitatea
• șarpele – păzitorul gospodăriei (șarpele casei)
• dintele de lup – apărător împotriva farmecelor
• capul de cal – mareție, paznic împotriva spiritelor rele (era sculptat la capetele grinzilor acoperișului de la colțurile caselor)
• cocoșul – hărnicie, măndrie; speranță, deoarece cântatul lui alungă întunericul asociat cu relele
• păunul – frumusețea vieții
• stâlpul vieții – legătura dintre cer și pământ, aspirația către divinitate (sursa de inspirație a lui Brâncuși pentru Coloana Infinitului)
• coarne de berbec – curaj, virilitate, fertilitate
• triunghiul – sfânta Treime
• crucea – credința.

Aceleași simboluri erau folosite și la adăpostul animalelor, garduri sau porți. Nimeni nu ignora rolul protector al simbolurilor și nu risca pedeapsa divină ignorându-le.

Simboluri care purifică și înfrumusețează

Simbolurile erau bine evidențiate și pe porți. Cel mai bine se observă pe porțile maramureșene, cele din Bucovina sau pe cele din satele săsești și secuiești. Chiar și trecerea pe sub poartă avea valoare de simbol. În vremurile vechi, bărbatul era cel care pleca – la muncă, la târg sau la luptă. La întoarcerea acasă se presupunea că venea încărcat de relele lumii, de boli, blesteme și farmece, iar intrarea pe poarta încărcată de simboluri îl purifica. Doar așa, curățat de rele, putea merge lângă soție și copii.

Tradiția împodobirii caselor și porților s-a păstrat în unele locuri până în prezent. Pe lângă simbolurile vechi au apărut și imagini care redau viața de zi cu zi a membrilor comunității. Meșterii populari încearcă astfel să imortalizeze în lemn prezentul, fiind și acesta un mod de a scrie istoria locurilor.

Casele vechi transmit informații despre noi, despre istoria și obiceiurile noastre. Sunt rădăcini care ne țin legați de aceste locuri. În loc să le demolăm am putea încerca să le modernizăm, păstrându-le aspectul și istoria încrustată în ele. Am locuit cu ani în urmă, fiind în vacanță într-un sat din Germania, într-o casă veche de câteva sute de ani. Fusese modificată la interior pentru a fi introduse facilitățile lumii moderne, dar transformarea fusese făcută cu grijă și atenție, elemente din vechea structură fiind îmbinate cu cele contemporane. La exterior arăta ca o casă foarte veche, fără a fi însă dărăpănată. Aspectul inițial fusese păstrat în întregime. Casa nu fusese înstrăinată niciodată, actuala proprietară fiind urmașa celor care construiseră casa cu sute de ani în urmă.

Ar trebui să încercăm și noi să salvăm casele vechi țărănești. Soluțiile constructive moderne sunt atât de diverse și putem locui într-o astfel de casă fără să ne privăm de beneficiile civilizației. Iar dacă este imposibil de salvat întreaga casă, putem încerca să salvăm părți din ea, grinzi, pazii, porți vechi de lemn, care să transmită ideea de continuitate. Să rămână simbolurile sculptate în ele și astfel să aflăm despre noi.