Art&Craft

Valurile din lemn și unduiri de panglică ale artistului america Kerry Vesper

Artistul american Kerry Vesper reușește să facă lemnul să se unduiască ca o panglică. Nu este vorba despre furnire sau fâșii înguste de lemn, ci de straturi groase de lemn masiv sau placaj pe care le lipește și le prelucrează, dându-le unduiri de ape. Artistul taie elementele din lemn după forme aproximative prestabilite, le lipește unele peste altele, după care le prelucrează manual, obținând adevărate valuri din lemn.

valuri din lemn
Flash

Un artist inspirat de natură

Kerry Vesper a lucrat toată viața într-un atelier de tâmplărie profesional, dar nu se consideră un tâmplar clasic. Nu-i place să facă mobilă obișnuită sau să prelucreze și să îmbine lemnul în mod trdițional. El a fost și este un artist. A privit întotdeauna lemnul ca pe materialul cu ajutorul căruia poate da viață ideilor sale, proiectelor sale.

Inspirația pentru modelele pe care le creeaza vine din locurile unde trăiește, din deșertul din Arizona, unde natura își construiește propriile opere de artă cu ajutorul vântului și al apei. La fel cum vântul pune straturi peste straturi de pământ formând diverse forme, la fel și Kerry pune straturi peste straturi de placaj și masiv. Preferă placajul pentru că seamănă foarte bine cu straturile de pământ clădite în natură.

valuri din lemn
Chatam Heart

Cum sunt construite valurile de lemn

Lemnul folosit este întotdeauna contrastant. Pentru culorile deschise folosește mesteacăn european din zona Mării Baltice, iar pentru culorile închise, lemn exotic. Inițial este desenată, uneori cu ajutorul computerului, o formă aproximativă a ceea ce dorește să obțină.  Apoi, aceeași formă este desenată pe placaje și sunt tăiate mai multe astfel de forme care sunt lipite unele peste altele. Ultimul strat este din lemnul exotic, închis la culoare. Lipirea este făcută în așa fel încât să creeze spațiul pentru a putea realiza valuri din lemn și unduirile ca de panglică.

După ce acest sandwich este gata, începe șlefuirea și netezirea lui până la forma dorită. Este un proces migălos care este realizat în întregime manual. La final obiectul este finisat cu ulei de tung, fără a fi colorat, pentru a scoate în evidență structura și culorile naturale ale lemnului.

Kerry Vester construiește astfel forme abstracte, dar și mese, scaune sau boluri. Lucrările sale sunt în primul rând artistice, neavând pretenția de fi și funcționale. Formele abstracte sunt astfel realizate încât pot fi puse pe perete orizontal sau vertical, pot fi montate pe postamente fără frica de a le schimba sensul sau a le știrbi din frumusețe.

Fiecare lucrare a sa este unică. Chiar dacă clienții săi comandă un model deja existent, noua lucrare nu va fi niciodată identică cu cea precedentă, având propria ei personalitate.

valuri din lemn
Construirea sandwich-ului

valuri din lemn

valuri din lemn

valuri din lemn
Ruba Kubwa

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomână