Casele vechi din lemn, adevărate cărți de istorie a construcțiilor

Pe lângă istorie și strămoși, trecutul înseamnă și casele vechi, construite cu tehnici și materiale aproape uitate, care spun multe despre noi, despre cine am fost. Este trist că rupem legăturile cu acest trecut demolând sau lăsând să se piardă case cu o valoare inestimabilă pentru memoria noastră colectivă. Ne tăiem cu candoare rădăcinile uitând că, fără rădăcini, orice plantă, oricât ar fi de mare și de puternică, moare. Mă bucur atunci când ajung în zone unde mai există vechi case construite din bârne de lemn dreptunghiulare și văd că se strămută câte o astfel de casă pentru a fi protejată. Apreciez la fel de mult și inițiativa de a recupera lemnul atunci când casa nu mai poate fi salvată pentru că lemnul recuperat din casele vechi are o frumusețe și o energie aparte.

Scriu acum din Țara Dornelor, o zonă unde casele din lemn vechi și noi coexistă, unde vezi și curți în care vechiul hambar din lemn este cu mult mai frumos decât casa de zidărie nou renovată, dar și unde se construiește cu lemn recuperat dintr-o casă veche pe parterul sau fundația de piatră sau beton. Sunt atât de frumoase aceste grinzi și îmbogățesc atât de mult aspectul casei, încât dacă aveți posibilitatea, nu pierdeți acest lemn. În SUA sau Canada, lemnul recuperat din case vechi este considerat mai valoros decât cel nou. În trecut, pentru construcții se folosea doar lemn provenit de la copaci de 80-100 de ani. La această vârstă copacii au cele mai bune caracteristici pentru a fi folosiți la construcția caselor.

Casele tradiționale. Materiale din trecut

Și la noi lemnul a fost folosit în trecut pentru a construi. Dacă zona nu era bogată în păduri, lemnul existent era folosit la structura de rezistență și decorațiuni. Era cu atât mai important și mai protejat, iar cine avea în curte lemn dur, lemn de construcții – salcâm, nuc, stejar – era considerat bogat. În nord, nord-vest sau în centrul țării, în zonele unde erau păduri impresionante, lemnul era materia primă de bază și casele se construiau în mare parte din lemn. Izolația era făcută cu lut, iar fundația din piatră. În zonele unde pădurile erau mai rare, lemnul era combinat cu lut și paie pentru pereți sau folosit pentru înfrumusețarea stâlpilor exteriori, a cerdacului, a streașinei.

Metode vechi de construcție

Cu toate că lipseau mijloacele de care dispunem acum, meșterul popular găsea soluții pentru a obține o casă caldă, izolată termic și plăcută. Materialele naturale erau baza, iar soluția era combinarea lor inteligentă.

Construirea pardoselii. Fundația se construia folosind balast ca strat drenant și piatră de râu. Pentru consolidare se așeza deasupra piatră spălată sau concasată și în final zgură. Toate aceste straturi formau fundația. Peste ea venea talpa casei formată din grinzi din lemn așezate sub forma unui cadru, care ulterior era împărțit în spații de 60 cm lățime cu ajutorul altor grinzi din lemn și se umpleau cu rumeguș pentru izolare. Pe grinzi se băteau dulapi de lemn care susțineau dușumeaua.

Construirea tavanului. Folosind grinzi din lemn dur (stejar) se făcea un cadru sprijinit pe stălpii de susținere. Pe grinzi se băteau la exterior, pe partea dinspre cameră, șipci din lemn de 2/2 cm, cu pauză de o șipcă între ele. Între grinzi se așezau vălătuci obținuți din lut de construcție amestecat cu paie uscate și răsuciți sub forma unor suluri. Lutul este recunoscut ca fiind un foarte bun izolator, atât termic cât și fonic. Pe șipcile dinspre cameră se băteau altele mai subțiri și mai mici. Se băteau oblic, se tencuiau cu un lut mai subțire, iar după uscare, se văruia.

Construirea pereților. Pe conturul din grinzi de stejar ce forma talpa casei se ridicau stâlpi verticali la colțuri și în dreptul ușilor și ferestrelor. Capătul de sus al stâlpilor era prins de cadrul tavanului. Pentru ca structura să fie solidă, cadrele formate de stâlpii orizontali și grinzile orizontale era întărit cu grinzi oblice care uneau ungiurile opuse. De-o parte și de alta a stâlpilor, la exteriorul și la interiorul casei, se băteau șipci orizontale ca la tavan (cu pauză între ele). Se forma astfel un perete gol care era ulterior umplut cu lut amestecat cu paie. După ce pereții erau încărcați cu lut, pe exterior se băteau șipci înclinate la 45º, un rând orientat într-o direcție, iar rândul următor în cealaltă direcție cu scopul de stabiliza și rigidiza casa. Între șipci se încărca cu lut mai subțire si după ce se usca, se văruia. Am văzut zilele acestea o mulțime de astfel de case ce sunt adevărate cărți de istorie a construcțiilor.

Case din grinzi de lemn dreptunghiulare

Casele tradiționale construite în zona de nord – Bucovina, Maramureș – sunt cele din grinzi dreptunghiulare orizontale. Pentru a forma peretele ele erau prinse între stâlpi verticali aflați pe colțurile caselor și în dreptul ușilor sau ferestrelor. Grinzile erau „montate” de sus, cu capetele în lăcașul format din stâlpi și erau lăsate să cadă. Se așezau grindă peste grindă, până când peretele era complet. Uneori capetele aveau un anumit profil care asigurau o prindere mai fixă. Dacă dimensiunile scădeau din cauza uscării, grinzile continuau să „cadă” una peste alta, peretele rămânând compact. Golul apărut sus, sub streașină, era umplut cu lut sau cu o altă grindă. Tot lut cu paie era pus și pe linia orizontală dintre grinzi pentru a evita pierderea de căldură. Pentru protecția exterioară, lemnul era impregnat cu ulei ars sau cu smoală diluată (catran).

În Bucovina, pereții nu erau făcuți dintr-o singură grindă pe toată lungimea sau lățimea casei. Grinzile erau din stâlp în stâlp, adică din colț până la fereastră, apoi de la fereastră la ușă și tot așa până la celălalt colț. În Maramureș se construia mai mult cu grinzi cât lungimea și lățimea casei, iar la capete erau „împletite”. Capetele erau profilate potrivindu-se perfect și formând îmbinări în coadă de rândunică sau coadă de pește.

Lemn recuperat. Folosirea lemnului vechilor case și hambare

Lemnul folosit în urmă cu zeci, chiar sute de ani poate fi salvat și refolosit la construcția caselor noi. Specialiștii spun că, în trecut, lemnul era tăiat numai la maturitate deplină, când calitățile lui sunt mult mai bune. Este mai rezistent, mai dur, iar porii sunt mai mici, absorbția de umiditate fiind mai mică. Lemnul nu-și pierde niciodată noblețea și căldura, chiar dacă peste el au trecut zeci și zeci de ani. Se va închide la culoare, dar dacă nu a trecut prin încercări grele, să fie atacat masiv de cari sau alte insecte sau să putrezească, poate fi curățat și refolosit. Anii își pun amprenta asupra lui, căpătând o patină naturală care-l face chiar mai valoros. Lemnul recuperat din case vechi este un material înnobilat de trecerea timpului și este păcat să nu fie folosit. Ar fi bine să ne oprim din aruncat și să recuperăm mai mult. Iar lemnul recuperat din vechile construcții să-l punem pe foc doar dacă este putrezit sau plin de cari și devine periculos pentru lemnul “curat” din casă. Casele tradiționale sunt o lecție de istorie pe care o înveți dacă privești cu atenție. Avem o moștenire frumoasă pe care suntem obligați să o protejăm și să o prețuim, iar lemnul este parte a acestei moșteniri. Să nu-l pierdem, să nu-l ignorăm și să nu-l uităm.