Fabricare case din lemn Prezentare case din lemn

Montarea pereților la Casa de lângă lac, ca un joc Lego

Casa de lângă lac, așa am botezat casa pasivă pe structură de lemn construită de Litarh pentru familia Iosif. Este situată în comuna Pantelimon, lângă București și cu toate că nu este pe malul lacului, este suficient de aproape încât sa-l zărești de pe stradă.

Nu este prima dată când vă povestesc despre această casă. V-am spus aici despre Ion Iosif și cât de mult s-a documentat înainte de a alege tipul de casă și constructorul. Este ceea ce recomandăm tuturor celor care se hotărăsc să-și construiască casă, indiferent cum și de cine va fi ea făcută. O casă bine proiectată și construită va fi mai ușor și mai ieftin de întreținut și exploatat.

Noi ne-am propus să documentăm cât mai bine și mai amănunțit fiecare proiect astfel încât să reprezinte surse importante de informații. Este ceea ce facem și cu Casa de lângă lac. Pe drumulsprecasa.ro aveți proiectul prezentat în detaliu, inclusiv cu filme și fotografii realizate de proprietar.

Primul nivel al casei a fost ridicat în 4 zile

Primul nivel al casei, inclusiv planșeul, a fost asamblat în 4 zile. După peripețiile avute cu fundația, punerea pe poziție a primilor pereți a însemnat pentru Ion un moment de mare emoție. Îl puteți vedea aici, rămas aproape fără glas, în timp ce pereții erau descărcați din TIR cu macaraua și fixați pe poziții. La sfârșitul primei zile de montaj pereții exteriori ai casei erau montați pe talpă, dând formă visului.

A doua zi au fost montați toți pereții despărțitori, iar casa a început să arate ca în planurile de arhitectură. La sfârșitul celei de-a doua zile parterul era complet, cu pereți exteriori și camere delimitate. Cea de-a treia zi a fost dedicată montării schelelor exterioare necesare fixării în siguranță a planșeului. Iar în cea de-a patra zi elementele componente ale planșeului au fost fixate cu precizie. Puteți urmări execuția acestor etape în episoadele 2 și 3 ale seriei Casa de lângă lac din ciclul Drumul spre casă.

Proiectarea și execuția făcute profesionist fac ca elementele constructive să se potrivească perfect

În episodul 3, pe care îl găsiți la finalul articolului, sunt surprinse câteva momente când, elementele aduse cu macaraua sunt puse pe locul lor conform planului, între alte elemente și se potrivesc perfect. Planul este urmărit de inginerul proiectant al firmei Litarh, aflat și el pe șantier. Acea precizie înseamnă o colaborare foarte bună între Inginerie Creativă, care a făcut proiectul de structură și configurare energetică, departamentul de proiectare Litarh și fabrică, acolo unde fiecare element constructiv a fost realizat. Din această precizie vine rapiditatea cu care se construiește o casă pe structură de lemn cu elemente prefabricate și șantierul curat, pentru că nu există improvizații, iar ajustările pe șantier sunt foarte mult reduse.

Acum, privind din nou filmul, mai ales acele imagini surprinde de dronă, am senzația că văd un joc Lego și mă aștept ca de undeva din apropriere să apară copilul uriaș care montează elementele de planșeu. Copilul uriaș nu vine, în schimb sunt câțiva muncitori care, de la înălțimea dronei, par niște furnicuțe hotărâte ca totul să iasă conform planului, adică perfect.

Vă las să vedeți cum s-a desfășurat ziua a patra de montaj.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian