Moduri de a proteja lemnul au existat cu mult timp înainte de apariția lacurilor obținute în fabrici. Capacitatea unor materiale de a ține apa departe sau de a face suprafața mai rezistentă la zgârieturi sau frecare a dus la folosirea lor pentru a îmbunătăți calitățile lemnului. Ceara produsă de albine sau de frunzele unor plante, uleiurile naturale, gudronul rămas în urma arderii lemnului au fost folosite pentru a proteja, de la mese sau lăzi de zestre, la case și corăbii. Sunt materiale folosite și astăzi, iar lipsa substanțelor chimice din compoziție este calitatea cea mai apreciată de cei care preferă produsele naturale. Ce materiale putem folosi și cât de rezistent devine lemnul tratat astfel, aflați în cele ce urmează.
1. Ceară
Cele mai folosite ceruri naturale pentru lemn sunt ceara de albine și cea de carnauba. Sunt greu de găsit în comerț în stare perfect naturală, majoritatea produselor fiind amestecuri în care ceara naturală are procentul cel mai mic. Ea este înlocuită deseori cu parafină obținută din petrol sau alte produse de sinteză. Un indiciu că produsul este natural este prețul mult mai ridicat decât al celor sintetice.
Ceara de albine
Ceara de albine este ușor de găsit și nu foarte scumpă. O puteți cumpăra direct de la producător. Pentru a o purifica trebuie topită și lăsată din nou să se întărească. Astfel se separă apa și impuritățile. Dacă, după reîntărire, rămân impurități pe suprafață, poate fi spălată și/sau răzuită. Ceară de albine din comerț este gata purificată, dar cea cu adevărat naturală are prețul mai mare ca la producători.
La temperatura obișnuită, ceara simplă este mult prea dură pentru a putea fi folosită. De aceea se amestecă cu uleiuri și/sau solvenți, tot naturali și se transformă într-o pastă densă. Cele mai utilizate uleiuri sunt cel de in și de tung. Ca solvenți naturali pot fi folosite uleiul de citrice sau cel de balsam de terebentină. Pentru a face amestecul, ceara trebuie topită la o temperatură puțin peste 60°C. Pasta se folosește după răcire. În amestecuri se folosesc uneori și alte uleiuri precum cel de măsline, cocos, nucă sau jojoba. Acestea sunt amestecuri folosite pentru protecția mobilierului deja finisat. Se fac în cantități mici pentru că există riscul ca uleiul să râncezească.
Găsiți aici câteva rețete de ceară pentru lemn și mobilă.
Ceara de carnauba
Ceara de carnauba este secretată pentru protecție de frunzele palmierului brazilian Copernica Corifera. Soarele foarte puternic din regiune și cantitatea mare de apă din anotimpul ploios afectează frunzele. Ceara secretată le apără de deshidratare, când temperatura este foarte ridicată și umiditatea scăzută, sau de putrezire din cauza excesului de apă și a temperaturii mari.
Ceara de carnauba este mai dură și mai rezistentă decât ceara de albine. Temperatură de topire mai ridicată (82-86°C) face ca suprafețele protejate să fie mai rezistente. Datorită durității mari poate fi polișată. De aceea este folosită și în industria auto.
Pentru lemn este folosită ca emulsie sau în amestec cu ceara de albine pentru o rezistență mai bună la frecare și abraziune. Este folosită frecvent în ceara pentru pardoseli unde, în ciuda cantității mici adăugate, crește foarte mult rezistența la frecare a amestecului rezultat.
Rezistența finisajului cu ceară
Ceara, în general, conferă cea mai slabă protecție dintre toate materialele folosite pentru protecția lemnului. Suprafețele protejate sunt sensibile la obiecte fierbinți, alcool, zgâriere, imprimare. Dacă nu este bine întinsă și lustruită, poate aduna praful și mizeria. Folosirea cerii este recomandată pentru lemn dens și dur, cu rezistență mare de zgâriere, abraziune și imprimare. Nu este recomandată pentru protecția lemnului la exterior.
2. Uleiuri
Cele mai folosite sunt uleiul de in și cel de tung.
Finisarea cu ulei de in
Uleiul de in este cel mai folosit ulei pentru protecția lemnului de la noi. Se găsește cu ușurință și este accesibil ca preț. Este obținut prin presarea semințelor de in. Uleiul de in astfel obținut nu poate fi folosit pentru protecția lemnului pentru că nu se zvântă. Pentru a scădea timpul de zvântare este fiert la temperatură înaltă (ulei de in fiert) sau amestecat cu substanțe chimice care determină uscarea, numite sicativi (ulei de in sicativat). Poate fi găsit în stare pură, dar și în amestec cu alte substanțe sau în compoziția vopselurilor. Verificați eticheta pentru a vedea dacă este un produs cu adevărat natural.
Uleiul de in nu face peliculă pentru că, de fapt, nu se usucă ci doar se zvântă când este în strat foarte fin. De aceea nu se aplică în strat gros, iar excesul se șterge. Dacă nu este șters, se transformă într-o substanță gumoasă și lipicioasă care adună praful și mizeria. Marea lui calitate este că intră adânc în lemn și astfel îl protejează împotriva umidității. Lemnul se închide puțin la culoare și capătă aspect mătăsos. În timp, uleiul de in capătă o tentă galbenă.
La fel ca ceara, uleiul de in nu dă rezistență lemnului împotriva zgârierii, frecării sau imprimării pentru că nu face peliculă. Rezistența la umiditate este bună, dar nu este recomandat la exterior pentru că ploile îl spală destul de repede (6 luni – 1 an). Intră ușor în lemn, dar dacă apa ”curge” peste el destul de des, iese la fel de ușor. Este recomandat pentru finisarea lemnului dur folosit la interior. Rezistența finisajului în timp crește dacă este acoperit cu ceară.
Finisarea cu ulei de tung
Uleiul de tung este unul dintre cel mai vechi material folosit pentru protecția lemnului, fiind amintit de Confucius în scrierile sale. Este obținut din semințele nucilor arborelui de tung (Vernicia fondii), originar din China. Spre deosebire de uleiul de in, cel de tung face peliculă și încă una foarte rezistentă, chiar și la unii solvenți chimici (acetonă). Fiind sub formă lichidă intră destul de bine în lemn, dar mai puțin ca uleiul de in deoarece are molecula mai mare. Lemnului finisat cu ulei de tung își închide puțin culoarea și capătă un aspect viu și mătăsos. Culoarea nu îngălbenește în timp.
Uleiul pur se usucă greu, dar nu la fel de greu ca uleiul de in ci doar în câteva zile. Pentru a scurta timpul de uscare, uleiul se fierbe la 260°C în absența oxigenului (pre-polimerizare). Uleiul rezultat are vâscozitate mult mai mare și proprietăți peliculogene îmbunătățite. Pentru a pătrunde mai adânc în lemn are nevoie de diluție. Păstrăm caracterul natural al amestecului folosind ca diluanți uleiul de citrice sau cel de balsam de terebentină.
Uleiul de tung poate fi folosit pentru finisarea lemnului folosit la interior și la exterior. Este rezistent la umiditate, zgâriere, abraziune, frecare. Pelicula nu se deteriorează în timp și nici nu-și schimbă culoarea.
Produsul natural și pur este foarte scump. Se găsește mai ales în amestec cu alte uleiuri și chiar cu produse de sinteză. Există chiar și lacuri poliuretanice care au în compoziție ulei de tung.
Danish oil și amestecuri de uleiuri
Amestecul de ulei de tung cu ulei de in este des întâlnit în produse cunoscute pentru protecția lemnului. Danish oil sau uleiurile Kreidezeit sunt astfel de produse. Danish oil este un nume folosit de mai mulți producători și de aceea compoziția diferă. Cu cât este mai scump cu atât conținutul de ulei de tung este mai mare și produsul mai rezistent. Uleiurile Kreidezeit au compoziție constantă deoarece sunt produse doar de firma germană Kreidezeit.
Amestecurile de uleiuri îmbină avantajele celor două tipuri de ulei. Uleiul de in intră adânc în lemn, iar cel de tung face peliculă rezistentă. În formula potrivită pot fi folosite pentru protejarea pardoselilor sau a lemnului folosit la exterior.
Finisarea cu ulei mineral
Uleiul mineral, deși este folosit pentru protejarea tocătoarelor, bolurilor și a altor obiecte din lemn din bucătărie, fiind food safe, nu este considerat natural. Este o fracție obținută din distilarea petrolului, care apoi este purificată. Mai multe informații despre uleiul mineral și cu se folosește pentru protejarea tocătoarelor găsiți aici.
3. Shellac
Shellac este primul lac pentru protecția lemnului și a instrumentelor muzicale cu coarde folosit încă din secolul al XVI-lea. Este o rășină secretată de femela unui gândac (Keria Lacca) care trăiește pe arborii din pădurile din India și Tailanda. Gândacul se hrănește cu sevă și depune pe crengi rășina formând un tunel. După ce este adunată, rășina este topită, filtrată și recristalizată pentru a fi purificată. Culoarea ei diferită în funcție de tipul copacului și de perioada anului în care a fost secretată și poate varia de la galben pai la brun închis, trecând prin portocaliu, roșu sau brun deschis. În comerț se găsește ca fulgi de diverse forme și dimensiuni, mai puțin ca lac pentru că are rezistență scăzută în timp.
Pentru a obține lacul, rășina se dizolvă în alcool etilic pur sau industrial (spirt denaturat). Lacul preparat nu rezistă mai mult de 3-4 luni, după care nu se mai usucă și rămâne lipicios. Cea care determină alterarea este temperatura. De aceea, se recomandă păstrarea lacului preparat la rece.
Shellac are luciu natural, dar aplicarea lui este destul de dificilă și implică o tehnică specială și un număr foarte mare de straturi. Pelicula rezultată este deosebită, cu luciu natural care poate ajunge chiar la luciu oglindă. Prin adăugare de săruri de siliciu aspectul poate deveni mat. Suprafața lăcuita este însă sensibilă la apa, alcool și nu este rezistentă la temperaturi ridicate. Defectele apărute în zona în care a fost pus un obiect fierbinte se repară însă ușor și local, doar prin aplicarea de lac pe zona afectată. Zona reparată nu va fi vizibilă.
Shellac-ul are și capacitatea de a bloca taninul în lemn.
4. Gudron de lemn
Există două tipuri de gudron, din lemn și din petrol. Cel provenit din petrol era folosit în trecut în special la protejarea traverselor de cale ferată. Nu se mai folosește acum pentru că este considerat produs cancerigen. Gudronul de lemn este un produs natural folosit de sute de ani în țările nordice. Se obține atât din rășinoase, cât și din foioase, prin distilarea uscată a lemnului la 500°C. Gudronul de rășinoase, mai exact din lemn de pin, este cel folosit pentru protecția lemnului.
Gudronul de pin protejează lemnul împotriva apei, umidității și a insectelor, inclusiv termite. Este un lichid gros care trebuie încălzit la 60°C, pe baie de apă, pentru a putea fi folosit. Uscarea este foarte lentă, poate dura și câteva săptămâni, în funcție de climă și temperatură. Grăbirea uscării poate duce la apariția petelor. Este un finisaj 100% natural, cu foarte bună rezistență la umiditatea, putând fi folosit pentru protecția ambarcațiunilor din lemn. Este folosit în special pentru protecția lemnului aflat la exterior.
În comerț se găsește greu gudron de pin pur. În general este în amestec cu ulei de in și ulei de terebentină. Lemnul finisat cu aceste produse poate rezista la exterior mai bine de 20 de ani. Mai multe informații despre gudron găsiți aici.
5. Săpun
Protecția lemnului cu soluții de săpun este un mod tradițional de a proteja pardoselile în nordul Europei. Se folosește încă pentru acoperirea lemnului deschis la culoare – arțar, frasin, stejar alb – pentru că nu schimbă culoarea și nu îngălbenește în timp. Finisajul obținut are un tușeu moale, plăcut, foarte puțin lucios sau deloc. Pelicula are rezistența celei de ceară și are nevoie de împrospătare periodică.
Pentru obținerea soluțiilor se folosește săpun natural cât mai pur și apă. Soluția rezultată se aplică pe lemn, se lasă să se usuce și se lustruiește. Se aplică mai multe astfel de straturi, la fel ca la shellac. Găsiți aici două metode de finisare a lemnului cu săpun, descrise pe larg.
Sper să considerați utile informațiile. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.
Romanian 
Italian 
English 
German 
Spanish 
French 
Adaugă comentariul