Presentation of wooden houses

The shingle roof turns them into fairytale houses

Nu de mult am prezentat o frumoasă casă din Anglia, ceea ce obișnuit găsim sub denumirea de „cottage”. O casă veche, frumos restaurată, acoperită cu stuf. Era modul obișnuit în care țăranii își acopereau casele în trecut, acoperiș devenit în timp sinonim cu „cottage” și preluat în tot mai multe țări din Europa. Sunt însă situații când acest material nu este disponibil. O firmă din SUA, țară unde stuful nu este o materie primă la îndemână, reușește să obțină  același efect folosind șindrilă curbată.

curved shingle

Cam pe la 1920, în SUA a început să fie preluate stiluri europene de construcție a caselor – Tudor (Anglia), Norman sau Costwold (Franța). Erau acele case care aveau ca model casa țărănească, cu grinzi cuprinse în zidărie, dar la vedere, văruite și cu acoperiș din stuf. În America, stuful era un  material rar, dar se folosea foarte mult șindrila din lemn de cedru roșu. Dorind să reproducă cât mai bine acoperișul din stuf, firma Creo-DIPT a început să studieze liniile acoperișului și pentru a reuși să le reproducă, a pus bazele sistemului de obținere a șindrilei curbate prin aburire.

Sistemul a avut un mare succes și în scurt timp au apărut peste tot în America tot felul de case cu aspect european, cu acoperișul făcut din șindrilă curbată care imită perfect valurile și denivelările acoperișului din stuf. Din păcate, în perioada Marii Crize (1929-1939) firma a dat faliment. Au rămas însă o sumedenie de case acoperite cu șindrilă curbată și dragostea americanilor pentru astfel de case.

În anii ’80 se simțea acut nevoia unei noi companii care să fabrice șindrilă și să execute profesionist acoperișuri curbate. Vechile case, devenite istorice acum, începeau să se deterioreze iar restaurarea lor trebuia făcută cât mai fidel. A fost momentul perfect pentru firma Custom Shingles să-și facă apariția. Primul proiect, din 1982, a fost o casă veche de 60 de ani și a fost realizat cu șindrilă curbată după metode și echipamente proprii.

Proiectul a fost un mare succes și le-a adus recunoașterea națională. La scurt timp după finalizare au brevetat echipamentele de curbare la abur folosite. Datorită publicității făcută în jurul casei restaurate, au început o imensă campanie de restaurare a acoperișurilor vechilor case.

Vechile case restaurate au trezit din nou interesul oamenilor pentru acoperișul din șindrilă. Au fost proiecte prin care s-a modificat aspectul sobru, „așezat” al vechii case,

transformand-o în una de poveste.

curved shingle

Înaintea începerii lucrului acoperișurile sunt atent studiate. Fiecare bucată de șindrilă este aleasă să fie pe măsură și este pusă exact unde trebuie pentru a crea efectul de valuri,

curved shingle

sau pentru a face o casă să arate ca în Lord of the ring.

curved shingle

Firma a făcut și refăcut tot felul de case. Sistemul de executare a acoperișurilor tip „cottage” – Country Cottage Roof – a devenit foarte cunoscut in SUA, dar nu numai. Sunt lucrări realizate peste tot în lume, chiar și în Japonia, sistemul ajungând să fie studiat și la Southern California Institute of Architecture.

curved shingle

 

 

About the author

Mihaela Radu

Mihaela Radu is a chemical engineer but has a great passion for wood. She has been working in the field for more than 20 years, wood finishing being what defined her during this period. She gained experience working in a research institute, in her own company, as well as in a multinational. She wants to continuously share her experience with those who have the same passion - and more.

Add comment

Add a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Categories

Subscribe to newsletter

en_USEnglish