Specii lemn

Chiparosul – simbolul vacanțelor mediteraneene și lemn pentru chitarele flamenco

În multe din reclamele la vacanțe în țări mediteraneene, în special Italia, vezi drumuri care șerpuiesc pe coline înverzite sau printre vii până la o fermă veche de cărămidă sau o cetate medievală. Întotdeauna drumurile sunt străjuite de arbori înalți și drepți, în contrast cu restul peisajului. Sunt chiparoși, arbori specifici zonei mediteraneene. Chiparosul nu este cunoscut doar ca „agent de vânzări” pentru firmele de turism ci și pentru uleiurile eterice care se extrag din scoarța lui, pentru lemnul foarte rezistent despre care se spune că a fost folosit pentru a construi vestita arcă a lui Noe sau pentru proprietățile acustice apreciate de iubitorii sunetelor vibrante ale muzicii flamenco. Despre chiparos, lemnul și utilizările lui aflați mai multe informații în cele ce urmează.

lemn de chiparos

Chiparosul, arborele imaginilor idilice din Toscana rurală

Ca și smochinul, chiparosul este menționat în Biblie, ca material folosit la construcția templelor. Din lemn de chiparos a fost construită și arca lui Noe. În Egipt, lemnul de chiparos era folosit la construcția sarcofagelor, iar în Grecia îl foloseau pentru a sculpta statuile zeilor. Împăratul Constantin a comandat uși din lemn de chiparos pentru Biserica Sfântul Petru de la Vatican, uși care au rezistat 800 de ani până au fost înlocuite, în 1445, cu unele din bronz. Ușile originale, cele din lemn de chiparos, se pot încă vedea în muzeul de la Vatican.

Toate aceste informații ne spun despre chiparos că a fost prezent în zona mediteraneeană din cele mai vechi timpuri. Fiind plantat încă din antichitate, este greu de identificat care este exact zona nativă, dar se crede că provine din partea estică a Mării Mediterane și din zona actuală a Siriei, Libanului și Israelului. Acum crește ca arbore ornamental sau în plantații de jur împrejurul Mării Mediterane, în Spania, Portugalia, Turcia, sudul Mării Caspice și Asia Mică. A fost aclimatizat în SUA, Australia, Noua Zeelandă, chiar și în deșertul Sahara.

Încă din antichitate, chiparosul a fost un simbol al doliului și a lumii de dincolo. Acum este o prezență obișnuită a cimitirelor în lumea musulmană și cea catolică europeană. În Italia, știi că într-o anumită zonă este un cimitir după pâlcul de chiparoși care se vede de departe. Asocierea asta cu moartea a fost făcută deoarece chiparosul se regenerează foarte greu când este rupt sau tăiat, iar conurile sale se deschid uneori doar dacă este un incendiu de pădure. Nu este însă doar un simbol al morții, imaginile idilice ale drumurilor rurale din Toscana și Umbria fiind o dovadă în acest sens.

lemn de chiparos

Rășinos înalt și drept numit și pinul creion 

Chiparosul, cu numele latinesc Cupressus Sempervirens este un conifer din cele care rămân mereu verzi, nu-și pierd frunzele iarna. De altfel, Sempervirens chiar asta înseamnă, mereu verde. În engleză îl găsiți ca Mediterranean cypress, Italian cypress, Tuscan cypress, Spanish cypress sau pencil pine (pinul creion). În italiană este cipresso, în franceză cypres, în germană zypress și în spaniolă cipres.

Se dezvoltă bine în zone cu climă caldă, cu veri secetoase și se adaptează diferitelor terenuri, putând fi folosit la reîmpădurirea solurilor aride, calcaroase sau pentru împiedicarea alunecărilor de teren. Este un arbore longeviv putând trăi peste 1000 de ani, dar sunt exemplare care au depășit cu mult această vârstă. Genul Cupressus are peste 20 de specii răspândite în toate regiunile emisferei nordice cu clima caldă sau temperat-caldă, chiar și în cele aride. Toate speciile au un miros caracteristic, aromat, foarte plăcut.

Chiparosul crește drept și înalt, în mod obișnuit până la 20-25 m înălțime și 0,6-0,8 m diametru, dar poate ajunge la 30-33 m înălțime și 1 m diametru. Scoarța, gri-verzuie și netedă la tinerețe, se închide la culoare devenind gri-maronie la maturitate și apar crăpături longitudinale. Coroana piramidală și îngustă se înclină și la cea mai mică adiere de vânt. De aceea mai este numit și drama tree (copacul dramatic).

Frunzele sunt dese, asemănătoare solzilor, rotunjite (nu plate), au 2-5 mm lungime și culoarea verde închis. Conurile de semințe (feminine) sunt ovoide sau alungite, au lungimea de 25–40 mm, cu 10-14 solzi care sunt verzi la început și devin maronii la maturitate. Solzii fertili ascund între 8 și 20 de semințe de culoare maro, înaripate și plate. Conurile feminine se deschidă în septembrie, la circa 2 ani după polenizare și pot rămâne după aceea deschise pe ramuri o lungă perioadă. Uneori este nevoie de temperatura ridicată generată de un incendiu pentru a se deschide. Conurile masculine au 3–5 mm lungime și eliberează polenul la sfârșitul iernii.

lemn de chiparos

Lemnul de chiparos – aspect și caracteristici

În secțiune transversală prin trunchiul de chiparos se poate vedea destul de clar un contur neregulat între alburn și duramen. Alburnul are culoarea galben deschis, iar duramenul este galben-maroniu până la maroniu-roșiatic, închizându-se spre maturitate. Fibra este fină și dreaptă de obicei, dar prezența nodurilor duce la devierea ei și apariția unui desen neregulat. Are luciu natural și un miros specific, aromat, impregnat de uleiurile eterice prezente în scoarță. Inelele anuale sunt vizibile, trecerea de la lemnul timpuriu la cel târziu făcându-se gradat. Nu are canale rezinifere, iar diametrul traheidelor este mic spre mediu.

Chiparosul are un lemn durabil, rezistent la umiditate și atacul insectelor și al ciupercilor. Cu cât lemnul este mai închis la culoare cu atât este mai rezistent. Este unul din rășinoasele puternice, densitatea lui medie în stare uscată (anhidră) fiind 535 kg/m³. Este stabil dimensional, dar uscarea trebuie făcută încet pentru că are tendință de crăpare.

Se lucrează ușor manual și mecanic, cu excepția zonelor cu noduri. Aici este nevoie de lame foarte bine ascuțite pentru că fibra deviată pune probleme. Rindeluirea și șlefuirea poate fi, de asemenea, dificilă în zona de nod. La îmbinarea elementelor cu cuie sau șuruburi este recomandată practicarea găurilor înainte pentru a evita crăparea. Asamblările odată făcute sunt rezistente, iar lemnul nu cedează.

Lemnul de chiparos se încleiează, se colorează și de lăcuiește fără probleme. Chiar dacă poate prezenta probleme la șlefuire se ajunge la final la suprafețe netede și plăcute, cu un ușor luciu natural. Poate fi strunjit, frezat și sculptat cu ușurință, dar nu este recomandată curbarea lui la abur.

lemn de chiparos

Rezistența la insecte și umiditate îl face foarte potrivit pentru utilizare la exterior

Rezistența lui la apă, insecte și ciuperci a fost descoperită din cele mai vechi timpuri, lemnul de chiparos fiind frecvent folosit pentru construcția ambarcațiunilor. Fiind rezistent la atacul carilor și al termitelor a fost folosit la structura caselor. În trecut, era folosit ca recipient pentru borhot în distilerii pentru că avea capacitatea de a păstra fermenții. Odată cu apariția oțelului inoxidabil, cariera lui în acest domeniu s-a încheiat.

În prezent, lemnul de chiparos se folosește pentru fabricarea ferestrelor, a ambarcațiunilor, deck-urilor, gardurilor, dar și a mobilierului, mai ales celui destinat depozitării hainelor și lenjeriei. Este atât de rezistent la exterior că se comportă bine și dacă este nefinisat. A fost folosit în trecut la fabricarea clavecinului, iar acum se folosește la obținerea chitarelor. Se pote sculpta, iar prin strunjire se obțin boluri sau alte obiecte mici de decor.

Uleiul extras din scoarța chiparosului se folosește în cosmetică pentru că are efect astringent, anti-seboreic și anti-îmbătrânire. Se folosește de asemenea, în industria farmaceutică, cea a parfumurilor și în medicina naturistă.

Este cultivat la scară largă ca arbore ornamental.

lemn de chiparos

Lemnul chitarei flamenco

Chiparosul este lemnul tradițional pentru chitarele flamenco. Din el se fac spatele și lateralele pentru că poate fi prelucrat mai bine decât palisandrul, lemnul folosit inițial, și rezultă o chitară cu spatele mai subțire. Datorită acestei prelucrări se obține sunetului vibrant și distinct al chitarelor flamenco.

Există și o altă explicație pentru folosirea lui la fabricarea chitarelor flamenco. Chiparosului era un lemn local, mult mai ieftin decât palisandrul adus din colonii. Cântărețul de flamenco era sărac și nu putea cumpăra o chitară scumpă făcută dintr-un lemn greu de găsit. Pentru a-i ajuta, lutierilor le-a venit ideea să încerce și lemnul de chiparos și au fost încântați de sunetul vibrant, cu personalitate, pe care l-au obținut.

Lemnul folosit pentru fabricarea chitarelor trebuie să fie de foarte bună calitate. Se așteaptă uneori și 30 de ani, după tăiere, pentru a ajunge la umiditatea și caracteristicele dorite. De aceea, chiar dacă odinioară era ieftin, acum o chitară flamenco de bună calitate nu este la îndemâna oricui.

Până să descopăr chiparosul nu știam că este o diferență așa de mare între chitara clasică și cea flamenco. Mi s-au părut întotdeauna identice deoarece nu am ascultat niciodată aceeași piesă cântată, pe rând, la cele două chitare. Am văzut clipul de mai jos și totul a devenit mult mai clar. Principalele diferențe sunt legate de:

  • greutate – chitara flamenco este mult mai ușoară decât cea clasică,
  • lemnul folosit, care generează sunete și tonuri diferite,
  • grosimea chitarei – chitarele flamenco sunt mai înguste decât cele clasice,
  • distanța între corzi și chitară – corzile chitarei flamenco sunt la distanță mai mică de chitară, fapt ce creează o vibrație apreciată de iubitorii de flamenco.

În video, principalele diferențe sunt explicate clar, iar demonstrația este mai mult decât elocventă.

Sper să considerați interesante informațiile. Completările sunt, ca de obicei, binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur vă voi răspunde.

Categorii

Abonează-te la newsletter