DIY Finishing

In Brasov you can also learn painting techniques with Annie Sloan products

Vă spuneam după târg că standul Annie Sloan a fost, după părerea mea, unul dintre câștigătorii târgului. Au fost mulți vizitatori interesați și asta pentru că, pe lângă vopselele expuse, au fost prezentate continuu tehnici de vopsire interesante. Ceea ce a atras a fost entuziasmul și plăcerea cu care erau prezentate aceste tehnici. Recunoșteam acest entuziasm pe care îl văzusem la București, când am fost la atelierul Annie Sloan și îl descoperisem, de asemenea, la Ciceu and Târgu Mureș.

La târg am cunoscut-o pe Tünde, reprezentanta Annie Sloan din Brașov și am fost cucerită de creativitatea ei, de pasiunea și emoția cu care vorbea despre vopsele, despre întâlnirile cu Annie Sloan de la care a învățat toate aceste tehnici speciale. I-am promis că o voi vizita când voi ajunge la Brașov. Săptămâna trecută am avut câteva întâlniri la Brașov și eram aproape gata să plecăm spre Târgu Mureș când mi-am amintit promisiunea. Așa că, total neplanificat, am făcut o vizită la Red Boutique Decor.

 

painting techniques

A fost suficient să arunc doar o privire în magazin ca să recunosc spiritul Annie Sloan. Pentru că Annie Sloan este mai mult decât o vopsea, este un spirit, iar magazinele care vând vopselele sunt un loc în care creativitate este cuvântul definitoriu. Tünde nu era acolo când am ajuns și în așteptarea ei am putut admira în voie magazinul. Am văzut locul în care se desfășoară de 3 ori pe săptămână (joi, sâmbătă și dumunică) atelierele în care sunt predate tehnici de finisare. Pensulele spălate și aliniate arătau că fuseseră folosite din greu ultima dată.

finishing techniques

 

painting techniques

 

painting techniques

Am văzut piese de mobilier refinisate cu culori în trend și patinate cu ceară. Pe un flipchart erau prezentate modalitățile de amestecare a culorilor de bază pentru a obține o infinitate de alte culori.

painting techniques

painting techniques

În scurt timp a apărut și Tünde, foarte fericită de vizită și dornică să ne spună cât mai multe despre pasiunea ei. Am fost chiar curioasă să aflu cum a ajuns să se ocupe de această activitate, care pentru mine era deja clar că este de suflet. Mi-a povestit că, absolventă de construcții fiind, imediat după facultate, a predat metode de finisare într-un liceu de construcții. Metodele de finisare se refereau la tot ce înseamnă acest lucru în construcții – gresie, faianță, vopsele etc – așa că a fost de la început implicată în domeniul vopselelor. A plecat din învățământ și împreună cu soțul a făcut o firmă pentru materiale de construcții. A venit însă criza cu problemele ei și a simțit nevoia să se desprindă de problemele firmei și să facă ceva pentru suflet. Așa s-a născut Red Boutique Decor, un loc cu multe lucruri frumoase pentru casă.

painting techniques

Magazinul i-a adus liniște, dar la un moment dat a fost prea multă. 🙂 În timpul săptămânii, mai ales dimineața, nefiind multă lume în magazin, avea mult timp liber. A croșetat, a tricotat, dar s-a gândit că trebuie mai mult de atât. Și așa a ajuns la ideea vopselelor DIY cu ajutorul cărora să schimbe aspectul mobilierului vechi. A încercat întâi un alt brand, considerând ca Annie Sloan este greu de atins. Brandul ales a reacționat greoi și atunci a zis să-și încerce norocul. A aplicat pentru stockist (distribuitor/reprezentant) Annie Sloan și spre surprinderea ei a primit raspunsul în 2 săptămâni. Se știe că Annie Sloan este foarte atentă cu cei care-i vând produsele, dar apreciează foarte mult creativitatea. Și a văzut-o din plin la Tünde.

painting techniques

Așa a început un drum frumos care-i aduce satisfacții în fiecare zi. Împreună cu cele două colege, Ana și Beatrice, a participat la cursurile de la Oxford ținute de Annie și au învățat continuu. Apoi au început să țină atelierele pe nivele de dificultate. Sunt 7 nivele pe care le predau, numai cu unul mai puțin decât cele de la Oxford. Anul asta a avut parte de o surpriză foarte plăcută. A fost selecționată pentru Annie Sloan Mega Workshop 2017. Îmi spune cu mândrie că a făcut parte din grupul celor 18 aleși din peste 120 de distribuitori care s-au înscris la acest curs care durează 5 zile și se învață tehnici de finisare deosebite. De fapt, toate participările la workshop-urile de la Oxford sunt prilej de mândrie, iar fotografia în care toate trei sunt alături de Annie Sloan este expusă la loc de cinste în magazin.

painting techniques

Pe lângă ateliere, Tünde scrie. Pe blogul magazinului scrie despre vopsele, despre tehnici de vopsire, prezintă etapele de transformare a pieselor de mobilier, împărtășește experiențe personale. Îmi spunea că este foarte fericită să vadă că sunt mulți cei care-i citesc postările și îi cer sfatul. Le răspunde tuturor cu plăcere și încearcă să-i îndrume în noul lor hobby.

Ca de obicei, întâlnirea cu un reprezentant Annie Sloan s-a dovedit a fi o bucurie. Am ascultat cu plăcere poveștile, am văzut mobile reinventate, am vorbit despre diverse tehnici, am făcut schimb de experiență. Timpul petrecut cu Tünde a fost foarte plăcut și ne-am bucurat că am reușit să-i facem această vizită.

finishing techniques

finishing techniques

About the author

Mihaela Radu

Mihaela Radu is a chemical engineer but has a great passion for wood. She has been working in the field for more than 20 years, wood finishing being what defined her during this period. She gained experience working in a research institute, in her own company, as well as in a multinational. She wants to continuously share her experience with those who have the same passion - and more.

Add comment

Add a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Categories

Subscribe to newsletter

en_USEnglish