Am stat de vorbă săptămâna trecută la Comănești cu Mihai Vatavu, director general Tehnoholz – Danibrum. L-am prins în plină pregătire pentru târgul BIFE-SIM de anul acesta. Utilajele erau deja plecate la București împreună cu echipa ce urma să le monteze. Am înțeles de la Mihai că 2019 va fi diferit de celelalte prezențe la BIFE, prin suprafața mult mai mare comparativ cu anii trecuți – 230 m², numărul și varietatea de utilaje prezentate, atât pentru producătorii mari cât și pentru cei mici și ofertele pentru un număr mare de utilaje.
De altfel, despre oferte spune că se pregătește de câteva luni. Îi place să marcheze evenimentele importante cu reduceri de preț la utilaje și consideră BIFE-SIM 2019 unul dintre aceste momente. A discutat din vreme cu furnizorii principali – Lochmeyer și Holzmann – pentru a obține cele mai bune prețuri. Va fi o ofertă completă și complexă, cu prețuri de nerefuzat.
Cel mai bine însă, urmăriți-l pe Mihai Vatavu în filmul ce urmează. El știe cel mai bine cum să facă invitația la târg.😉
Add comment