Migdalul, lemnul cu parfum de Disaronno

La fel ca smochinul, nici migdalul nu este specific zonei noastre. Este un pom fructifer care are nevoie de multă căldură și lumină, iar gerul îi poate face probleme. De aceea, puținele exemplare din țară puteau fi găsite doar în Banat, Dobrogea și în zonele calde din Oltenia și Muntenia. Schimbările climatice, cu temperatura medie anuală mai ridicată și precipitații mai puține, au transformat și țara noastră într-un loc prielnic migdalului. Fermierii au început să-l cultive bazându-se pe cererea de migdale, în continuă creștere la nivel mondial. Perioada de exploatare a migdalilor este de 30-35 de ani în ferme, după care trebuie înlocuiți. De asemenea, în timpul exploatării, o parte dintre ramuri trebuie tăiate pentru a stimula înflorirea pe celelalte. Astfel apare o cantitate de lemn care, datorită desenului și culorilor deosebite, poate fi o încântare pentru pasionați. Despre lemnul de migdal, caracteristicele pomului și diferența dintre migdalul dulce și cel amar, aflați în cele ce urmează.

Migdalul, unul dintre cei mai vechi pomi cultivați

Migdalul (Prunus dulcis, Prunus amygdalus sau Amygdalus communis) face parte din familia Rosaceae, la fel ca prunul, caisul sau cireșul. Dacă vreți să căutați informații despre el îl găsiți ca almond tree (în engleză), mandorlo (în italiană) sau amandier (în franceză). Este foarte apreciat pentru semințele fructelor sale – migdalele – care sunt folosite ca atare în alimentație sau pentru extragerea uleiurilor folosite în industria cosmetică, farmaceutică sau pentru aromatizarea băuturilor alcoolice.

Este nativ în centrul și sud-vestul Asiei, dar și nordul Africii, fiind cultivat de mai bine de 3000 de ani. Au fost descoperite migdale și în mormântul lui Tutankamon. Încă din antichitate a fost adus în zona mediteraneeană și în sudul Europei, iar în timpurile moderne a ajuns din SUA până în Australia. Sub formă sălbatică mai crește acum doar în zone din vestul Asiei Mici (Levant).

Un vestitor al primăverii care trebuie ferit de ger

Migdalul este un arbore mic al cărui trunchi, de multe ori răsucit, ajunge până la 6-10 m și 30-40 cm diametru. Nu este foarte pretențios, dar se dezvoltă bine în soluri calcaroase. Trebuie avut grijă ca pânza freatică să nu fie foarte aproape pentru că rădăcinile pot putrezi. Scoarța este cenușie și poate deveni solzoasă la exemplarele bătrâne. De altfel, scoarța este cea care diferențiază migdalii de cireși și caiși, florile fiind foarte asemănătoare. La migdali găsim pe scoarță mici fisuri, zone lucioase sau pete gri închis, inexistente la ceilalți pomi.

Frunzele sunt verzi, lucioase, fără peri, înguste și alungite. Florile apar pe ramuri singure sau în grupuri de 2 până la 4 și au culoarea albă sau slab roz, la cel dulce, și roz intens, la cel amar. Fructele sunt uscate, ovale și au două carapace, la fel ca nuca. Cea externă este cărnoasă, acoperită de peri și de culoare verde, iar cea internă este lemnoasă, cu găuri și denivelări. În interior este sămânța, cea care este comestibilă și din care se extrag uleiurile.

Cuvântul migdal provine din ebraică și înseamnă „cel care se trezește”. Se referă la faptul că este primul care înflorește, uneori chiar înainte ca iarna să se fi terminat, așa că se presupune că el este cel care „trezește” primăvara. Se dezvoltă bine în zone mai calde, cu ierni blânde, acolo unde gerul nu poate afecta florile delicate și foarte timpurii.

Cele mai bune zone de la noi pentru cultivarea migdalului sunt cele favorabile viței de vie. Pe lângă zonele din sud, unde migdalul a fost aclimatizat de peste 150 de ani, acum poate fi cultivat și în Prahova, Arad, Bihor sau Sălaj.

Migdal dulce și migdal amar

Ca și la cireș, există două soiuri de migdali: migdalul dulce (Prunus dulcis, varietate dulcis) și migdalul amar (Prunus dulcis, varietate amara). Din punct de vedere al arborelui sunt foarte asemănători, diferența fiind la flori, cele ale migdalului dulce fiind albe, celelalte roz aprins.

Diferență apare și la migdale, unele fiind dulci, comestibile, celelalte amare, imposibil de mâncat. De fapt, cele amare nici nu trebuie mâncate pentru că au în compoziție acid prusic, un compus cianic periculos. El există în cantități infime și în migdalele dulci, dar cantitatea din cele amare este de peste 40 de ori mai mare.

Migdalele dulci pot fi mâncate ca atare, se folosesc sub diferite forme în alimentație (făină, lapte) și sunt prelucrate pentru a extrage uleiul folosit în industria cosmetică sau în cea farmaceutică. Din migdalele amare se extrag uleiuri esențiale (volatile) care conțin în principal benzaldehidă, substanța responsabilă pentru acel miros specific. Este folosită pentru aromatizarea băuturilor (celebrul Amaretto Disaronno), a prăjiturilor și a diferitelor produse folosite în cosmetică. Înainte de folosire, uleiul volatil extras este prelucrat pentru îndepărtarea acidului prusic, devenind astfel sigur, fără risc pentru sănătate.

Lemnul de migdal – caracteristici și proprietăți

Lemnul de migdal nu prezintă interes din punct de vedere industrial, de aceea este puțin cunoscut. Desenul specific, precum și culorile pe care le poate dezvolta în interior îl fac foarte apreciat de tâmplari. În secțiune transversală se vede diferența dintre alburn și duramen, alburnul fiind mai deschis la culoare, ușor gălbui, iar duramenul brun roșcat cu dungi colorate roz, portocaliu sau violet.

Fibra este fină, delicată, asemănătoare prunului și cireșului, deseori fiind răsucită sau neregulată. Inelele anuale sunt bine delimitate, au grosimi diferite, iar porii se aglomerează în zona de lemn timpuriu. Porii sunt mici, fini, rotunzi, numeroși și dispuși uneori pe diagonală.

Lemnul de migdal este foarte dur și dens, densitatea fiind cuprinsă între 700 și 800 kg/m³. Are tendință mare de crăpare pe direcție radială și trebuie mare atenție la perioada de tăiere. În cazul când conținutul de apă din lemn este mare, crăparea poate face lemnul inutilizabil, chiar și pentru lucrări mici. Se recomandă uscarea lentă, la temperaturi mici, iar capetele de fibră să fie protejate cu parafină, soluție de aracet sau grund diluat. Se încleiază și se finisează fără probleme.

Poate fi prelucrat mecanic sau manual. În timpul prelucrării, lemnul poate degaja mirosul specific de migdale amare.

Utilizările lemnului de migdal

Lemnul de migdal este rar la noi și este folosit doar pentru lucrări unice, speciale. În țări precum Franța sau Italia, unde se găsește mai ușor fără a fi însă un lemn uzual, este folosit la obținerea unor mici piese de mobilier deosebite. Bucățile mici de lemn pot fi strunjite sau sculptate pentru a obține stilouri, boluri sau mici obiecte de decor. Datorită culorii deosebite este folosit în intarsii.

Este un lemn cu o rezonanță specifică, fiind ales uneori pentru fabricarea cimpoaielor. Este un foarte bun lemn de foc, fiind foarte asemănător cu stejarul, din acest punct de vedere. Degajă multă căldură, jarul ține mult și rezultă o cantitate mică de cenușă. Chiar dacă nu este la fel de folosit ca lemnul de prun sau de cireș, este și un apreciat lemn pentru afumarea cărnurilor cărora le dă o aromă dulce-amăruie, de nucă.

Adevărata valoare a migdalului este dată de fructele sale

Migdalele dulci sunt foarte folosite în cofetărie la obținerea marțipanului și a diferitelor prăjituri. Făina de migdale o înlocuiește pe cea de grâu în preparatele fără gluten, iar laptele de migdale este folosit de cei cu intoleranță la lactoză. În bucătăria asiatică sunt folosite în mâncărurile care conțin carne de pui, pește sau vită sau în preparatele vegetariene. Migdalele sunt bogate în proteine și grăsimi și oferă cantități mici de fier, calciu, fosfor și vitaminele A, complexul B și E.

Uleiul de migdale dulci este compus în principal din oleină și conține, de asemenea, acid linoleic și glucozide. Având nivel ridicat de proteine, vitamine și minerale este hrănitor și revitalizant, fiind folosit la obținerea cremelor pentru îngrijirea pielii și a părului. Uleiul volatil de migdale amare este un foarte utilizat aromatizant natural, atât pentru produsele alimentare, cât și pentru cele cosmetice. Ambele uleiuri sunt folosite în industria farmaceutică.

Sper să considerați interesante informațiile. Completările sunt întotdeauna binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur vă voi răspunde.